Cine spune poveşti? De obicei un pierde-vară, unul care nu ştie să facă nimic, un palavragiu. Omul serios, tace şi face. Ba chiar se încruntă când vremea se pierde cu prostii. Vremea trebuie umplută cu acţiuni, de pildă strângerea de bunuri. Chestia de neînţeles este că, după o vreme, moare. Moare şi omul şi palavragiul.
Însăşi marea născocire, democraţia, se bazează pe o pălăvrăgeală fără capete. Altminteri cum să ţâşnească scânteia adevărului? Şi adevărul ne e drag nouă la fel de mult ca minciuna.
Despre ce mai povestesc oamenii astăzi? Despre mâncare, călătorii, sănătate şi despre ei înşişi. Şi nu se mai cheamă poveşti, se cheamă ficţiuni. Şi nu-i mai zice pălăvrăgeală, îi zice comunicare.